Oamenii de știință au făcut o descoperire fascinantă în timpul unui safari în Sahara:

Crocodilii trăiesc în mijlocul deșertului arzător. Și supraviețuiesc acolo de mii de ani, încă de când au fost separați de ceilalți crocodili. Protejați pe partea de nord a unor stâncilor abrupte, unde soarele nu ajunge niciodată, există multă apă.

Dar cum ajung crocodilii în Sahara și de unde vin ?
Oamenii de știință au descoperit că crocodilii saharieni sunt înrudiți genetic cu crocodilii de Nil, dar și-au dezvoltat propria linie genetică de la separarea lor, acum 5.000 de ani.

Și exact aici începe un scandal de importanță istorică:
Acum doar 5.000 de ani, Sahara era o zonă verde vibrantă unde crocodilii și toate celelalte animale puteau hoinări libere.

Și de unde a apărut deșertul? Recent, oamenii și-au pus această întrebare din ce în ce mai des. Poate că axa Pământului s-a deplasat ușor, speculează cercetătorii. Și apoi ne amintim că, nici măcar când eram tineri, profesorii noștri nu ne puteau explica cum își construiau egiptenii piramidele.

Totul este clar:
Așa cum grecii, romanii și cartaginezii au defrișat pădurile pentru flotele lor de război. Egiptenii făcuseră același lucru înainte, când construiseră piramidele. Prețul pentru aceste monumente și instrumente ale puterii centrale era reprezentat de cantități gigantice de lemn și miriade de muncă forțată.

Întreaga noastră cultură europeană este construită pe devastarea Africii, nu doar pe înrobirea umanității, ci, în stilul mileniilor trecute, transformând inevitabil Pământul într-o planetă deșertică (să nici nu mai vorbim de Marte în acest context).

Însă acest marș milenar al violurilor are și partea sa bună:
Omenirea a ajuns acum în punctul în care poate schimba lucrurile și transforma Pământul într-un paradis cu adevărat prietenos cu oamenii.

Pentru că paradisul originar, natura liberă, sălbatică, cu dinozaurii săi drept încoronare, nu este ceea ce visează umanoizii și alte ființe extrem de dezvoltate.

Însă Pământul, Mama Natură locală, are un potențial enorm, cu care putem face orice dacă tindem spre o uniune simbiotică cu ea, mai degrabă decât spre o relație conflictuală și de luptă.

Și de ce s-ar întâmpla toate acestea brusc acum??
Pentru că am atins al treilea nivel în procesul dialectic în trei etape: De la teză (natura primordială) la antiteză (alienare) și apoi la sinteză (armonia dintre om și natură). Citirea unui pic din Logica lui Hegel este mai relevantă astăzi ca niciodată și, mai presus de toate, extinde conștiința.

În realitate, lucrurile arată așa: Putem aboli sclavia, fie ea deschisă sau deghizată prin salarii, pentru că acum avem noi sclavi cărora le place să fie sclavi: computere și roboți. Mai mult, în curând vom stăpâni fuziunea nucleară și vom putea apoi furniza energia necesară.

Pentru că arderea petrolului și a lemnului este, desigur, absolut inacceptabilă pe o planetă care poate face cu ușurință fericiți 20 până la 30 de miliarde de oameni. Lemnul este menit să fie viu, iar petrolul este o materie primă mult prea valoroasă.

Mai mult, era exploatării iresponsabile a tot ceea ce natura a acumulat de-a lungul a milioane de ani s-a încheiat în sfârșit.

Trebuie dezvoltată o conștientizare complet nouă a responsabilității pentru resursele valoroase ale planetei noastre. Ca punct de plecare, ar trebui introdusă în mod sensibil o nouă infracțiune juridică, cea de „risipă a resurselor”.

Iubirea dintre umanitate și această planetă atât de vie trebuie acum să fie realizată; trebuie să încetăm să ne bazăm cultura pe ura față de propria noastră mamă.

Lupta împotriva naturii devine acum o comunitate cerească cu natura.

Noul paradis pe care ni-l imaginam și pe care îl construim în următorii o mie de ani nu este nicidecum natură sălbatică, cu lupta ei a tuturor împotriva tuturor, care diferă de fiasco-ul uman cu același nume doar prin faptul că, printre animale, cel puțin zeii controlează încă totul.

Noul paradis, condus și modelat de oameni, cea mai înaltă creație a planetei, dar în armonie absolută cu animalele și plantele, care sunt tratate cu respect ca ființe egale.

Poate că oamenii au trebuit să treacă prin vremurile întunecate ale războiului și exploatării pentru a ajunge unde suntem astăzi.

Dar a nu lua măsuri decisive asupra planetei acum – ascultați, toți francmasonii, Illuminati, acoliții comitetelor și logiștii – înseamnă a irosi o oportunitate unică de proporții cosmice pentru o planetă fericită.

Iar a schimba lucrurile înseamnă: nu există tabuuri și există o soluție pentru fiecare problemă.

Am putea la fel de bine folosi sumele gigantice de bani care au fost investite până în prezent în armament pentru proiecte atât de minunate precum reîmpădurirea Saharei și a altor deșerturi.

Din fericire, există suficientă apă pe planeta noastră, așa că putem construi o mulțime de instalații de desalinizare a apei de mare și, în sfârșit, avem un stimulent pentru a depune puțin mai mult efort în gestionarea fuziunii hidrogenului.

Timpul exploatării naturii a trecut; acum vine momentul pentru reparație. Evreii, cărora le place întotdeauna să stabilească standarde înalte, ce sarcină minunată ar fi să înverzească Sahara și Peninsula Arabică împreună cu arabii și miliardele lor din petrol ?!

În loc să supunem lumea acestor certuri nebunești cu palestinienii, pentru că eternii strategi de război din Ierusalim încă nu și-au dat seama că timpul lor s-a terminat.

Și omenirea nu va mai realiza progrese suplimentare pe baza unor conflicte, ci mai degrabă pe baza unei conștiințe colective reale și trăite.

În timp ce până acum egoul încăpățânat a ghidat omenirea, acum, în era sintezei evoluției umane, am ajuns la egoul colectiv direct interconectat.

În măsura în care experimentăm colectivul uman ca ființe comunitare, în același mod vom experimenta din nou faptul că Pământul este un organism absolut viu.

Dumnezeu știe că numele latin „Terra” nu trebuie neapărat să fie atașat veșnic acestui organism viu, Pământul; mai degrabă, cu el, se poate trăi o viață mult mai divină într-o iubire simbiotică decât în ​​eternul joc de-a șoarecele și pisica dintre natură și om sau dintre Dumnezeu și diavol.

Unde a curs Nilul Galben ?

2003